Despre spital

Spitalul Municipal ”dr Eugen Nicoară” a fost construit de medicul Eugen Nicoară, piatra de temelie a acestei unități sanitare fiind pusă în data de 11 mai 1930, iar la data de 11 mai 1933 activitatea s-a mutat din vechiul spital improvizat în clădirile cele noi ale unui spital la standardele vremii.

Doctorul Eugen Nicoară s-a născut în data de 06 ianuarie 1893 în comuna Pietriș din apropiere de localitatea Deda, fiind cel mai mare fiu din cei șapte copii ai preotului Nicoară. În perioada  1902-1913 urmează cursurile liceale, iar după absolvire urmează cursurile Facultății de Farmacie și Medicină din Cluj, la îndemnul prietenului său Traian Chirileanu, care era deja student medicinist. La vârsta de 22 de ani a ajuns student la Universitatea din Budapesta la Medicină și în serviciul la Spitalul ”Crucea Roșie” sub stricta supraveghere a chirurgului Lumințer, unde se îngrijeau răniții veniți din război; după război fiind distins cu decorația Crucea Roșie, meritul sanitar, cl.I.

Participă la Primul Război Mondial ca ofițer sanitar necombatant, iar în cei doi ani de front nu a ucis nici un inamic în război, doar a operat și a salvat sute de soldați răniți. După încheierea Primului Război Mondial, medicul Eugen Nicoară fiind promovat ca doctor în Budapesta, se întoarce din Ungaria la Cluj ca asistent al celebrului doctor Iuliu Hațeganu și a făcut parte din prima gardă de medici români care s-au format sub îndrumarea marelui profesor chirurg dr. Iacob Iacobovici.

La vârsta de 27 ani s-a stabilit în Reghin pentru a respecta condiția impusă de Mitropolia de la Sibiu, de după absolvirea facultății, pentru că Biserica i-a plătit bursele de student, fiind angajat la Spitalul din oraș. La vârsta de 30 ani devine directorul Spitalului Reghin, după ce a fost examinat la București de celebrii doctori Victor Babeș, Dimitrie Gerota, Amza Jianu, iar pe plan cultural este ales președinte al Despărțământului Reghin al Astrei.

În anul 1933 a fost finalizată construcția Spitalului din banii săi și ai soției sale dr Maria Nicoară, investiție care s-a ridicat la 6 milioane de lei. Doctorul Eugen Nicoară afirma : ”Acest spital a fost zidit de mine, pe cheltuiala mea. El nu s-a zidit la întâmplare și nici din vreo ambiție oarecare. A luat ființă din mare necesitate.

Bibliografie: ”Eugen Nicoară-Doctorul Ancestonic din Loja Regelui Carol al II-lea (povestea omului care a îngrijit 250 de copii la foametea din 1946, care a construit un spital din banii proprii și apoi l-a donat Bisericii Orotodoxe care i-a plătit studiile)” 2017, autor Robert Mihai Matei.

 

Este un spital GENERAL, care asigura spitalizare CONTINUA, prin cele 6 sectii si 12 compartimente si asigura consultatii de specialitate prin Ambulatoriul de Specialitate al spitalului, prin cele 16 cabinete: Medicina interna, Chirurgie Generala, Ortopedie traumatologie, Reumatologie, Obstetrica-ginecologie, Cardiologie, Pneumologie, Dermatovenerologie, Urologie, Neurologie, Psihiatrie, Reumatologie, Otorinolaringologie, Diabet zaharat, Pediatrie, Gastroenterologie, si Laborator analize medicale, Laborator radiologie si imagistica medicala, Laborator anatomie patologica.

Spitalul are un numar de 269 paturi, 16 paturi pentru spitalizare de zi si 10 paturi pentru insotitori.